miercuri, 27 ianuarie 2016

Cum e sa ai gene asiatice si sa cresti in Romania

Sunt jumatate chinezoaica, jumatate romanca iar acest fapt mi-a marcat intreaga existenta. Cand eram mica, copiii ma intrebau mereu daca mananc caini iar la 12 ani un baiat mai mare mi-a spus “ hei! am auzit ca chinezoaicele sunt stramte”. Am stat putin sa ma gandesc, dar apoi mi-am dat seama la ce se referea. Sa traiesti intr-o tara fara diversitate rasiala extraordinara, te transforma automat intr-o persoana exotica fie ca iti doresti sau nu sa te simti asa! 

Parintii mei s-au cunoscut la balul unei facultati. A pus ochii pe o blonda, i-a placut, si a intimidat impreuna cu gasca lui de prieteni pe orice alt tip care s-a dat la ea in acea seara. Intamplator sau nu, mama era deja inscrisa la filologie la limba chineza. Printre altele, au avut impreuna au avut primul restaurant chinezesc din tara care insa a dat repede faliment datorita petrecerilor interminabile ale parintilor cu prietenii. 

Trecand peste, am pornit in cautarea unor fete ca si mine, pe de-o parte din curiozitate fata de cum a decurs pana acum viata lor iar pe de alta parte pentru ca ceva imi spunea intuitiv ca (si ele) trebuie sa fie niste gagici foarte misto! 

Stiu, e un pic narcisista treaba avand in vedere ca eu sunt una dintre gagici dar pana la urma s-a dovedit a fi o experienta cel putin interesanta sa descopar ca nu sunt singura. Si dincolo de deschiderea pe care ti-o da sansa de a te confrunta inca de copil cu doua culturi atat de diferite chiar la tine in casa, s-a dovedit ca fetele in general chiar sunt superbe. Da, cineva trebuie imediat sa infiinteze o organizatie de interes national care sa promoveze sexul neprotejat romano-asiatic pentru ca primele prototipuri sunt foarte promitatoare. 

Stiam vreo doua co-etnice, le-am intrebat si pe ele daca mai stiu altele, am dat cautare pe facebook la nume de familie chinezesti, evident primele rezultate aflandu-se in proximitatea teritoriala sau dupa prieteni comuni. In cautarea rasiala evident, mi-am dat însă seama ca fiecare rasa are si capriciile ei. 

Nu vorbesc aici de uratenie Doamne fereste! Dimpotrivă! M-a surprins ci faptul ca unele erau atat de patrunse de propriul lor exotism incat li s-a parut complet neimportant sa dea curs invitatiei mele. De cele mai multe ori m-am lovit de rapsunsul “nu am timp”. Judecand dupa varste si ipostazele portretizate in poze, inteleg desigur ca este greu la doua zeci si un pic de ani sa dai curs unei astfel de intalniri cand in aceeasi saptamana trebuie sa bifezi condica intr-o multitudine cafenele si diverse cluburi.
In fine, dupa ce am initiat proiectul, mi-au mai trebuit vreo doi ani sa il pun in practica din motive urgente de maternitate. Dar iata, am ajuns in finele anului 2015 cu 4 gagici misto, tinere si mai ales deschise sa ne intalnim.
Punandu-le intrebari am constatant in mod ilar ca am avut experiente foarte asemanatoare: toata lumea intreba daca tatii nostri au stand in Dragonul Rosu si presupunea ca stim karate si a existat mereu cel putin un profesor in scoala care si-a facut un obicei din a ne umili in fata clasei intr-un fel sau altul pe considerentul originii asiatice. Verii primari din China manufacturau chinezariile de pe piata eventual in fabrici cu angajati de pana in 12 ani, Bruce-Lee e al doilea nume al nostru, iar oricine ne ruga sa le spunem ceva pe cealalta limba noastra. Daca eu le ziceam o forma de “buna ziua” pe limba chineza, Monica mai practica le trantea o injuratura. Diferenta e ca eu am invatat sa injur abia in adolescenta cand ai mei m-au expulzat in China la un internat, sa invat chineza. Prima persoana pe care mi-am incercat cunostinte de injuraturi a fost varul meu primar din China. I-am expus un clasic “s-o fut pe ma-ta!” la care taica-miu a tinut sa precizeze ca totusi mama lui e matusa mea!

1.Monica Popescu  24 medic rezident
Pe Monica o stiu de cand eram mica si mergeam cu parintii nostri la receptia anuala a ambasadei Chinei, cu ocazia revelionului chinezesc. Nu cred sa ne fi vazut vreodata in afara acelor petreceri, pana cand am crescut si ne-am intalnit intamplator prin diverse locuri. O data, eu eram la escalada, pe o stanca, ea la baza ei. Am recunoscut-o, m-am dat jos si m-am dus s-o salut. Atunci i-am propus si proiectul meu.Cea mai veche si puternica amintire a mea cu ea este ca era foarte inalta! Aveam vreo 13 ani, eu aveam tot 1.50 m si ea tot … 1.80 m. Pe buna dreptate insa! Tatal ei mergea printre toti chinezii aia din Ambasada ca Gulliver in tara Piticilor. Sa fi avut vreo 2 m si ceva zic eu.
B: cum s-au cunoscut ai tai?
M: Bunicii erau la ambasada Romaniei in China, iar dupa ce a picat primul sub linie la stomatologie, l-au chemat pe tata sa invete chineza la facultate in Beijing. Astfel a ramas in China 5 ani, iar pe mama Monicai, cantareata de opera, a intalnit-o pe strada.
B: Cum te privesc chinezii ?
M: Ca pe o straina, dar ma imprietenesc foarte repede cu ei. Insa tin minte ca atunci cand eram mica, cand o vizitam pe verisoara mea devenea foarte geloasa pentru ca toti prietenii ei veneau sa se joace cu mine.
B: Am o curiozitate: ce inaltime are tatal tau?
M: 1.90

 2.Lee-na Andreea Theodora 17, eleva
B: Cand te-ai simtit dezavantajata de originile tale?L: La scoala cand profa o profa m-a chemat in fata si m-a intrebat de ce am lipsit,adaugand intrebarea “ai fost cumva cu taica-tu in Dragon sa vinzi ciorapi?”
B: ei, poate fi mai rau. In liceu, profa mea de franceza a zis in fata clasei ca din punctul ei de vedere toti chinezii sunt jegosi!
B: ce porecle ai avut?
L: China, Bruce Lee   

















3.Nguyen Thi Mai Loc 19 ani, studenta, zisa Maya.
Pe Maya am cunoscut-o chiar la sedinta foto. E vietnameza 100% 
B: Ce lucruri amuzante ti se intampla legat de faptul ca esti asiatica?
M: In orice restaurant intru si exista meniu in limba engleza, evident il primesc pe acela. Sau lumea ma barfeste cu nonsalanta de fata cu mine presupunand ca nu inteleg limba romana. Asta se intampla mai ales in metrou sau in cluburi. Unii zic de bine, altii de rau
B: Porecle?
M:" ia un loc, Loc", Pookie si Miez.
B: Mancare preferata? 
M: Nem, sau expresie mai plastica de sezon “sarmale vietnameze”























Niciun comentariu: